inv special

Monica Cristina Anisie, ministrul educației și cercetării, a emis ordinul prin care s-au aprobat, pentru prima dată, programele școlare pentru cele 425 de discipline din învățământul special.

Aceste programe școlare pentru învățământul special sunt elaborate în baza planurilor-cadru aprobate prin ordinul nr.3.662/2018 și reprezintă o premieră prin prisma faptului că, față de ceea ce exista anterior, acestea sunt concepute ținând seamă de tipurile de dizabilitate, și nu de gradele de deficiență. Astfel, prin intermediul acestor 425 de programe școlare, se va urmări parcursul educațional la nivel preșcolar, primar și gimnazial pentru copiii cu:

  • dizabilități intelectuale grave, severe și/sau asociate;
  • dizabilități intelectuale moderate, grave, severe și/sau asociate;
  • dizabilități senzoriale multiple;
  • dizabilități auditive;
  • dizabilități vizuale;
  • dizabilități locomotorii.
    Din cele 425 de programe școlare aprobate, 71 sunt în limba maghiară. Totodată, au fost elaborate și programele școlare pentru elevii din centrele de detenție, centrele educative și penitenciare.

Reamintim că, potrivit art. 53 din Legea educației naționale, cu modificările și completările ulterioare, învățământul special dispune de planuri de învățământ, de programe școlare, de programe de asistență psihopedagogică, de manuale și de metodologii didactice alternative, adaptate tipului și gradului de dizabilitate, aprobate de Ministerul Educației și Cercetării.

Noile programe vor intra în vigoare începând cu anul școlar 2021-2022.

Sursa: edu.ro

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *