spital

Un nou spital va fi construit în municipiul Baia Mare, urmând să fie cel de-al patrulea în oraș, construit din fonduri europene. Acest spital va fi unul modular, care inițial va trata persoane infectate cu Coronavirus, dar care mai apoi va rămâne în funcțiune și după sfârșitul pandemiei. Locația acestuia va fi în curtea Spitalului Județean de Urgență Baia Mare.

„Am făcut demersurile pentru a reuși să depunem un proiect pe finanțare europeană pe un spital modular la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare, la UPU. Există această presiune epidemiologică și acest spital modular ne-ar ajuta foarte mult pe zona de terapie intensivă, dar și pe zona tampon, astfel încât Spitalul Județean să aibă cât mai puține focare de infecție și pe cât posibil să-l ferim de epidemia de COVID-19. Ne dorim ca Spitalul Județean să rămână un spital curat, care să deservească maramureșenii care au și alte nevoi în afară de COVID-19. Este important ca toți bolnavii să fie tratați în această perioadă indiferrent de afecțiunile de care suferă”, informează Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș. 

Investițiile privind noua instituție medicală sunt de peste 3 milioane de euro și, conform AxaNews, se estimează că va fi complet funcțional în 10 ani.

”Acest spital modular va avea o valoare de aproximativ 3,5 milioane de euro. Am reușit în acastă lună să introducem în ghidul de finanțare posibilitatea ca CJ Maramureș să poată fi eligibil pe acest tip de proiecte. În prmă fază, pe acest tip de proiecte erau eligibile numai spitalele universitare, adică câteva spitale din țară. În urma unor discuții s-a înțeles nevoia pe care o avem și noi în Maramureș, dar și alte județe, astfel încât astăzi suntem eligibili.

Spitalul modular va fi foarte bine dotat și ve deservi populația județului Maramureș, nu doar în această perioadă, ci va avea o utilitate de 10-15 ani de zile de acum încolo”.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *