Știu ca ai așteptat cu nerăbdare această zi. Ți-ai pregătit busuiocul sfințit, cel pentru care ai mers până la biserică doar că să fii sigură că totul decurge conform planului. Ți-ai pus chiar și o lenjerie nouă de pat, o pernă mai moale, ai pregătit pătura cea mai călduroasă, toate doar pentru a avea noroc în visarea bărbatului ideal.

Dar, draga mea, tu chiar crezi că o să-ți visezi ursitul și o să te ajute sfântul busuioc? Din păcate, aceste tradiții vechi nu se potrivesc cu realitatea din zilele noastre. Poate, prin coincidență, visezi pe cineva în seara asta, însă nu îți e suflet pereche.

Având în vedere cum decurg lucrurile, o simplă plantă sfințită, niște rugăciuni, cearceaful nou cu inimioare și un simplu vis, nu o să ți-l aducă pe Leonardo DiCaprio sau pe Justin Bieber ca fiind sufletul tău pereche. Iubirea reală poate să includă și momente mai nefericite, nu doar momente perfecte precum sunt cele din basmele care îți făceau copilăria mai frumoasă.

Așa că, data viitoare când vrei să pui ceva sub pernă, ca atunci când îți cădea un dinte și părinții îți spuneau ca vine Zâna Măseluță, gândește-te de mai multe ori. Muncește pentru visele tale, evoluează ca persoană, socializează cu cei din jur, și fii sigură că o să apară persoana potrivită pentru tine.

Iar în seara asta, pune busuiocul la o parte și nu te așeza goală în fața oglinzii. Profită de patul pregătit pentru tine și fii realistă. Dormi liniștită, ființă feminină!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.