Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a decis ca anul acesta să fie organizat un târg caritabil, cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Astfel, asociații și fundații din municipiu vor scoate la vânzare produse handmade în cadrul Târgului de Crăciun din Parcul Mara. În urma vânzărilor, banii strânși vor fi folosiți pentru achiziționarea lucrurilor necesare persoanelor cu dizabilități, care sunt incluse în asociațiile și fundațiile care vor participa.

În Parcul Mara din Baia Mare vor fi zece căsuțe din lemn, iar personalul de la ASSOC, CASPEV, ROTARACT și ESPERANDO va vinde produse specifice sărbătorilor de iarnă precum lucruri handmade, ceai cald, vin fiert, dulciuri, etc.

Târgul de Crăciun din centrul istoric va include 12 căsuțe cu produse alimentare și artizanale. Pe 5 decembrie, ora 18.00, se vor aprinde luminițele de Crăciun din oraș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

five × three =