Un echipaj SMURD a sesizat ieri, în jurul orei 8:00, solicitarea îngrijirilor medicale de către un bărbat care ar fi fost implicat într-un accident rutier cu o seară înainte.

Accidentul s-a petrecut pe data de 6 decembrie, orele 23:30, când un tânăr de 23 de ani din Ieud ar fi intrat într-un stâlp de electricitate. Conform vasiledale.ro, acesta conducea un vehicul, alături de care se afla bărbatul de 32 de ani, pe strada După Mănăstire din Ieud când a pierdut controlul volanului.

Cei doi au fugit de la fața locului, transportând autoturismul în curtea unei caseÎn cursul dimineții celei de-a doua zi, victimacare era și pasagerul acelei mașini, a solicitat îngrijiri medicale și transportarea sa la un spital. Investigațiile făcute în cadrul Spitalului din Sighetu Marmației au dus la decizia de a-l transfera la Spitalul Județean de Urgență din Baia Mare.

Polițiștii au identificat șoferul șiîn urma efectuării testului de alcoolemie, a rezultat un nivel de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. Aceștia fac acum  cercetări sub asptectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpăpărăsirea locului accidentului ori modificarea sau chiar ștergerea dovezilor în urma acestuia. De asemenea, șoferul este cercetat pentr conducerea unui autoturism sub influența alcoolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

eleven − two =